Ultimi Nutizie

Attualità mundiale per u populu corsu

Rivista Principià

Papa Francescu è Immanuel Kant : chì vene prima, a pace o a libertà ?

Papa Francescu è Immanuel Kant : chì vene prima, a pace o a libertà ?

Cunsiderazioni (di un cristianu croceanu) trà a filusufia è a religione nantu à a guerra è a pace. Notepad di Michele u Grande

Dapoi u principiu di u so pontificatu, l'appelli di u Papa Francescu ùn ponu esse cuntatu per chì a pace, vale à dì per ellu u "bene assulutu", prevalga à a guerra, chì hè sempre per ellu u "malu assolutu". Malgradu u magisteru altu è nobili di u pontifici, stu male assolutu, però, ùn pare micca eradicatable da a storia umana. Quissa si pone dinù à un incredulu cum'è u scrittore, ma chì si cunsidereghja cristianu, una quistione chì hè stata avanzata prima, in a so formulazione più radicale, da Epicure (341-270 aC) cù a so famosa « equazione » : divinità o vole abulisce u male è ùn pò micca; o pò è ùn vole micca; o ùn vole o ùn pò; o vole è pò. S'ellu vole è ùn pò micca, ci vole à ricunnosce ch'ellu hè impotente, chì hè contru à a nuzione di divinità; s'ellu pò è ùn vole micca, ch'ella sia invidiosa, chì hè ugualmente straniera à l'essenza divina; s'ella ùn vole è ùn pò micca, ch'ella sia impotente è invidiosa; s'ellu vole è pò, l'unicu chì si cunvene à a so essenza, d'induve venenu tandu i mali è perchè ùn li abulisce ? ».

A risposta à isse obiezioni hè cunnisciuta è hè finita per prevale in a tiulugia cristiana, in a versione d'Origene cum'è in quella d'Agostino : u male ùn hè altru chè l'assenza di u bè (« privatio boni »). Ma era soprattuttu Augustin chì insistia nantu à a corruzzione congenitale chì deriva, per trasmissione, da u peccatu uriginale di i « protoplasti » (vale à dì di i « progenitori », Adamu è Eve). Corruzzione congenitale chì hè a mamma di un male morale da quale solu a grazia insondabile di u Signore libera i predestinati.

L'età muderna cunnosce trè grandi teodices : quella di Leibniz, Spinoza è Malebranche. Ancu s'ellu partenu da sferenti supposizioni, ghjunghjenu à un risultatu idènticu : Diu ùn puderia micca creà un mondu sfarente di quellu attuale. I teodici muderni riclamavanu, dunque, di rende u male cumplettamente intelligibile è ghjustificabile. In un brevi scritti publicatu in u 1791, "In u fallimentu di tutti i tentativi filusòfichi in a teodicea", Kant cunsidereghja execrable chì Diu ghjudicheghja cù regule diverse da quelle di l'omi, è chì ciò chì ci pare male hè legittimu per ellu. Sicondu l'autore di e trè "Critiche", hè u soffrenu è l'indignazione di Ghjobba chì si move ; e "parole in difesa di Diu", però, irritate è ùn cunsulate micca. A demolizione di a teodicea di Kant è l'orrore di u "seculu curtu" cuntribuitu à a crisa di a duttrina augustiniana chì nega a realità di u male.

Una ultima considerazione. A crisa di u "Diu stop-gap" (l'espressione vene da u pastore luteranu Dietrich Bonhöffer, impiccatu da i Nazis in u 1945), aggravata da u traumu di a Shoah, duveria scaccià l'idea di un male strumentale chì serve. per fà splende megliu u bonu di un alchimista sàviu Diu, chì porta u bè da u male.

****

U so nome hè qualchì volta evucatu per rivendicà i quartieri di nubiltà chì a duttrina di a "pace à ogni costu". In l'articuli di l'intellettuali più diehard di u pacifismu eticu, però, hè spessu citatu per legittimà una sorta d'obiezione di cuscenza à l'inviu d'armi in Ucraina. U nome hè quellu di Immanuel Kant , l'autore di "Zum ewigen Frieden", cunnisciutu in Italia cù u titulu impropriu, ma avà canonicu, "Per a pace perpetua" 1795). Hè cunsideratu unu di i so testi più famosi è evucatori, un autenticu capolavoru d'eleganza senza pari è d'uriginale straordinaria. Ma, à u cuntrariu di u fundamentalismu pacifista, ancoratu à l'assunzione Erasmian chì "a pace più inghjusta hè megliu cà a più ghjustu di guerri", o chì a pace hè u bene supremu, da esse piazzatu incondizionatamente davanti à qualsiasi altru valore (cumpresa a libertà), Kant decisivamente. rifiuta l'idea di a pace ottenuta à ogni prezzu, ancu à u costu di esse custruitu nantu à u "cimiteru di a libertà". È, ancu s'ellu ricunnosce a guerra cum'è un « flagellu di a razza umana », ùn a cunsidarà micca un « mali incurable » cum'è a assai più temuta « tomba di un unicu duminiu ». Difatti, mette in guardia contr'à i risichi d'una pace universale è durevule ottenuta "sottu à un suvranu unicu", destinatu à guidà à u "despotismu più orribile".

Tuttavia, se l'imaghjini di u XVIII seculu di un Kant pacifista hè largamente improbabile, a tesi speculare di un Kant giacubinu hè senza fundamentu. A so "paci di ragiò", basatu annantu à a ricunniscenza di u "contrastu pacificu trà i populi", hà di sicuru pocu in cumunu cù l'utopia pacifista ingenua chì sunnieghja l'estinzione di ogni cunflittu. D'ailleurs, sans préjudice de sa sympathie incontestée pour la France républicaine, les avertissements et les craintes exprimés par le philosophe à divers endroits dans « Zum ewigen Frieden » concernaient précisément le recours indiscriminé à la guerre « pacifiste » théorisée par l'aile la plus radicale des révolutionnaires français, sustenitori cunvinti di l'idea chì, nant'à l'altare di a pace futura, ogni mezzu puderia esse ghjustificatu, ancu una guerra di sterminiu.U prughjettu kantiano di rimpiazzà a guerra cù a lege, in breve, hè sideral luntanu da u fundamentalismu rivoluzionariu è messianicu, per quale tutti i mezi sò legittimi per ottene a pacificazione finale di i Stati europei sottu à a duminazione francese, sia da a "pace d'amore" di Robespierre : d'un amore, però, destinatu à triunfà pienamente solu dopu avè eliminatu per forza quelli chì l'affucanu. .

A cuntrariu di Robespierre, a pace perpetua di Kant ùn hè micca u fruttu di l'amore trà l'omi, nè deve benefiziu u so benessiri è a felicità, ma "hè solu in cunfurmità cù a lege": ùn hè micca in tuttu "un statu finale eticu-religioso". nè "un paradisu terrenu", ma piuttostu a pura "regulazione legale di l'antagonismi". Animati da una ideologia filantropica, messianica, apocalittica, espansionista è certa di a so rettitudine, i Ghjacobini francesi miranu invece à l'eliminazione di ogni antagonismu è à l'istituzione universale di una pace perenne – vale à dì definitiva è assuluta – à traversu una guerra rivoluzionaria chì avissi inaugurà, grazia à un "spasmu di viulenza" finali, una nova era di felicità.

A cunnessione trà a pace perpetua, a felicità di i populi è l'età d'oru, intesa cum'è a cundizione ideale per u godimentu pacificu di i beni terreni, hè cumplettamente straniera à u pensamentu kantiano, ma pare piuttostu eccu, cum'è l'anzianu alpinista Danton avia intuitu, arcaica. è e credenze folkloriche mai sminticate in a mitica "Terra di Cockaigne" : quellu locu miticu induve u benessere, l'abbundanza è u piacè sò à a porta di tutti. Paradossale ch'ella pare, u pacifista Kant, à u cuntrariu, teme – micca menu ch'è u "guerrieru" Hegel – l'effetti ruinanti di una "pace longa", in quale a predominanza di "bassu interessu persunale", "codardia" è "douceur" " aurait corrompu "u caractère et la mentalité du peuple".


Questa hè una traduzzione automatica da a lingua italiana di un post publicatu in StartMag à l’URL https://www.startmag.it/mondo/papa-francesco-e-immanuel-kant-viene-prima-la-pace-o-la-liberta/ u Sat, 24 Feb 2024 06:30:29 +0000.