Ultimi Nutizie

Attualità mundiale per u populu corsu

Rivista Principià

I tradimenti di u Pd

I tradimenti di u Pd

Enrico Letta distrugge a vucazione maiuritaria di u Partitu Democràticu ? I graffi di Damato

Hè stata una vita ch'ùn aghju vistu è ùn aghju micca intesu parlà di Umbertu Ranieri, ch'e aghju cunnisciutu è amparatu à apprezzà in a Camera parechji anni fà, à sentelu sbattà contr'à i so cumpagni di partitu – u PCI – chì s'eranu appughjati in un anticraxismu. ch'ellu hà cunsideratu "un suicidiu". M'hà dettu di e grimace ch'ellu hà cullatu quandu, nant'à i banchi di Montecitoriu duv'ellu s'assediavanu i cumunisti, cummentava i discorsi di u capu sucialistu dicendu solu à u vicinu di turnu : « Ma quellu hà ghjustu ». Craxi in particulare hà avutu ragiò à pusà u prublema di a mudernizazione di a manca è, più in generale, di l'istituzioni cù riformi curaggiu, opponendu à quale u PCI si relegava à un partitu di cunservazione.

Tandu veneranu l'anni di follia ghjudiziaria, quandu d'accordu cù i sucialisti significava diventà complici di l'infernu personificatu in elli. Mais même auparavant, Enrico Berlinguer – que Stefano Bonaccini, le principal candidat au secrétariat du Parti démocratique, désigne fièrement comme son modèle – l'indiquait comme un « gangster » lorsqu'il parlait de lui dans le parti, à l'instigation de son porte-parole Tonino Tatò. note è lettere publicate dopu.

Ùn aghju micca vistu nè intesu da ellu, stava dicendu, per l'età. Ma aghju cuntinuatu à leghje Umbertu Ranieri in ogni locu induve aghju trovu i so scritti, trà Il Mattino di u so Napuli è Il Foglio . È ghjustu in u Mattinu m'aghju ricunnisciutu, cum'è di solitu, in l'articulu contr'à "a tentazione d'appiccicà nantu à u carru grillino", gridatu eri in u titulu, avvirtutu in a strada di u cungressu di u Pd è in qualchì manera ancu patitu da u secretariu uscente. : un « un autre Enrico », comme l'ancien ou post-démocrate chrétien Letta s'est contenté de se définir plusieurs fois. Da quale Ranieri ùn s'aspittava micca ch'ellu dimissioni in a manera irrevocabile in quale l'hà fattu è piuttostu guidà l'azzione per cuntrastà i grillini.

"Temu chì cù l'indifferenza o a complicità d'Enrico Letta – hà scrittu Ranieri – hè in corso a distruzzione di l'essenza stessa di l'urighjini : u partitu à vucazione maghjuritaria ". "U Partitu Democraticu – hà scrittu Ranieri in un altru passaghju precedente – pare oghje esse un partitu intimidatu, in u quale hè cultivata una illusione mortale: l'idea di ritruvà in cima in caccia di i resti di u grillismu guidatu da "l'avucatu di u populu". ". Per favurizà un tali ughjettu, si ghjunghje à u puntu di liquidà a stessa sperienza di guvernu di i Democratici (quelli chì anu più bramosu di fà cusì, quelli chì sò sempre stati parti di quelli guverni). Hè stupente chì u Partitu Democràticu, senza reagisce, hà lasciatu a scunfitta pulitica di u 25 di sittembri si trasforma in una scunfitta è accetta, senza una parolla, chì a scunfitta di 5Stelle, sette milioni di voti in menu, si trasformissi in una vittoria ".

Francamente, mi pari difficiuli di culpisce Ranieri, o di relegà lu – cum'è hè statu fattu in u PCI quandu u so ragiunamentu era cuntestatu – à u rolu innocu di scholaru di filusufìa, in quale ellu si laureò à l'epica. Altru chè a filusufìa. A rinuncia à a vucazione di a maiurità originale contestata da u Partitu Democràticu hè un fattu incontrovertibile, micca un espediente filusuficu. Diciaraghju ancu ciò chì Ranieri forse ritenuta per favore di u partitu o, forse, di rilazioni persunali cù quelli chì sò stati i primi à disprezzà quella vucazione dopu avè pruclamatu in u 2007 fundendu u Partitu Democraticu : Walter Veltroni. Chì in l'elezzioni pulitiche di l'annu dopu, chì sò state avanzate per via di u colapsu di u sicondu è ultimu guvernu di Romano Prodi, ricusò un allianza cù i radicali di Marco Pannella, preferendu chì cù l'Italia di i valori stampati di Antonio Di Petru. À quale ellu hà ancu cuncessu, dopu à u votu, di inizià a so propria attività in u novu Parlamentu, contru à l'impegnu fattu di fà parte di u listessu gruppu.

Separatu – si dicia – hè megliu colpitu u nemicu cumunu, chì hè tornatu à esse u Berlusconi chì invece in a campagna elettorale Veltroni ùn avia mancu vulutu chjamà per nome, parlendu d'ellu cum'è u capu di l'alianza principale opposta, per u assai scopu di ùn persunalizà u scontru.

I frutti di quella curiosa operazione in u Partitu Democràticu ùn sò micca misi à maturà cù a dimissioni di Veltroni stessu cum'è secretariu : u primu di una seria chì ùn hè ancu finita. Tandu tocca à – sò prontu à scumessa – u sicritariu d’un pussibule Pd rifondatu o cù a tentazione dinunziata da Ranieri di « ingannà u carru grillino di Conte ». Chì aspetta d'accordu cù u "novu gruppu di dirigenti" di u Partitu Democràticu hà dichjaratu dopu a so falsa vittoria u 25 di settembre scorsu. Chì tandu micca Conte, nè a manca, nè u centru-manca, ma u centru-destra, anzi u centru diritta cù u trattino di Giorgia Meloni, si n'andò à u guvernu hè una maledetta cosa chì puderia accade solu à i "peghju", cum'è Beppe Grillo, garante di u muvimentu guidatu da Conte, hà decisu di definisce ellu stessu in u titulu di i so novi spettaculi previsti da ferraghju.

Per dì chì pare una cumedia. È invece hè a tragedia di a manca italiana. Tuttavia, hà radiche luntanu, cum'è Umbertu Ranieri sà bè.


Questa hè una traduzzione automatica da a lingua italiana di un post publicatu in StartMag à l’URL https://www.startmag.it/mondo/i-tradimenti-del-pd/ u Tue, 13 Dec 2022 07:01:07 +0000.