Ultimi Nutizie

Attualità mundiale per u populu corsu

Rivista Principià

Vi parlu di e messe cantate di Scalfari in Repubblica

Vi parlu di e messe cantate di Scalfari in Repubblica

I scontri editoriali à a Republica Scalfari ricordati da Attilio Bolzoni in Domani Quotidiano

Eramu tutti appughjati nantu à i cassetti di l'uffiziu cintrali, cunghjunati l'un à l'altru cum'è nant'à i tribune d'una arena chì era tandu u tavulinu assai longu induve Sandro Viola è Miriam Mafai eranu intornu, ci era Giampaolo Pansa, ci era Alberto Jacoviello è Mario Pirani, c’era Nello Ajello, c’era Bernardo Valli, c’era Roselina Balbi, c’era Enzo Forcella e Antonio Gambino. À l'occasion, Giorgio Bocca descendait également de Milan.

Parechji di noi ùn aviamu ancu 25 anni, ma tutti avemu avutu u dirittu di entre è di parlà à a riunione di a matina, a "messa cantata" di u direttore. Hè intrutu trà 10.30 è 11 cù un postu giallu in manu, da una parte una lista di nomi è da l'altra una "viva" o un "down", l'articuli boni è l'articuli mediocri publicati in u ghjurnale. In attesa tremula di u so ghjudiziu davanti à quellu eccellente publicu, avemu tenutu u nostru fiatu.

Calchì volta, hè accadutu chì Scalfari allargò a nostra agonia cù una telefonata. À u presidente di a Republica Sandro Pertini, à u sicritariu di u Partitu Cumunista Enrico Berlinguer o à quellu di i Democratici Cristiani Ciriaco De Mita. Pulsò u buttone di l'altoparlante è li parlava, avemu intesu dumande, risposti, scherzi, qualchì sbuchjata. À l'ochji spalancati è a bocca spalancata tandu si sentemu quiddi altri attornu à a tavula, i "mostri sacri", i grandi nomi chì discutanu di u mondu sin'à u so turnu. È a stanza s'hè silenziu.

Sempre in u stessu postu, à a diritta u vicedirettore Gianni Rocca ("chì tinia Scalfari nantu à e spalle", ricordanu i fundatori per esaltà u rolu chì Gianni avia ghjucatu in l'aventura), à a so manca u ghjovanu Mauro Bene chì per u direttore era cum'è un figliolu.

È davanti à u vechju Franco Magagnini, u capu di u ghjurnale, un mistieru amparatu à a strada, un nasu sensazionale pè a nutizia, un livornese sanguinariu è di cori grossi, un capu « parlante ». cum'è in l'anni dopu si trovanu raramente in i ghjurnali, redattrice in capu in u sensu literale di u terminu, capu di a squadra editoriale è i so editori, portatori di e so aspirazioni è di e so lagnanze.

Il était le seul à oser critiquer Scalfari. Ùn hè micca accadutu spessu, ma hà fattu. Per noi, i novi, era una scossa elettrica, un colpu. Perchè Scalfari ùn era micca solu u direttore, era ancu assai più. U so geniu ci hà incantatu.

Ricurdaraghju cum'è l'aghju vistu, da un puntu d'osservazione assai particulari, currispundente di Repubblica di Sicilia, fisicamente distanti ma vicinu à u core di u ghjurnale pè u sughjettu ch'e aghju trattatu, a mafia, un tema chì hà avutu un impurtante. spaziu da u primu numeru, u 14 di ghjennaghju di u 1976. Un tagliu in u centru di a pagina, titulu nantu à trè culonne, « Antimafia, un document secret », articulu cù doppia firma, Bruno Corbi è Roberto Chiodi.

Puderaghju cuntà per cumu sò cresciutu in quella cumunità ghjurnalistica, per cumu Scalfari hà datu l'anima à a carta è à noi una fabulosa opportunità chì ùn pò micca sempre vene in a vita.

Eramu à u turnu di l’anni settanta è ottanta è, s’è sin’à uni pochi di stagioni prima, u regista « ùn sentia sempre u so publicu », infine u miraculu si ripeteva ogni mane à i kioschi.

L'inchiesta maiò nantu à u muvimentu di i studienti è e Brigate Rosse , u rapimentu di Aldo Moru cù a "linea di fermezza" tenuta da u ghjurnale contru à qualsiasi negoziazione per a so liberazione, a scuperta di a loggia P2 è u cuncurrente direttu – Corriere della Sera – culpitu à morte da u scandalu di a Franc-Massoneria di Licio Gelli chì avia infiltratu i so più alti livelli.

Republica era diventata Republica. Un mischju di i grandi di u ghjurnalismu talianu è di un gruppu di ghjurnalisti novi cù a passione è a furtuna straordinaria d’esse quì à mezu, liberi, assai liberi di rummà in ogni angulu d’Italia.

Eramu digià cuscenti di issu privilegiu à l’epica ma, cum’è andava e cose, quarant’anni dopu avariamu capitu megliu, quarant’anni dopu avariamu capitu tuttu di a furtuna chì u destinu ci avia riservatu.

Mai un discorsu oblicu per una nutizia apparentemente troppu spinta o chì puderia irrità à qualchissia, mai una censura, mancu una pressione fastidiosa. Ma c’era ancu a contrapartita, u latu più scomodu, i rimproveri severi o assai severi chì sò sempre rimandati cù una lettera. Per l'approssimazione, a superficialità di un pezzu, a trascuranza in a scrittura, per una infurmazione incompleta chì finisci in fretta nantu à a pagina.

In l'annu di a fundazione di u ghjurnale, u 1976, ùn ci era ancu, aviu principiatu à esse ghjurnalista à l'Ora di Palermu. Ma i vechji amichi di Repubblica m'anu sempre parlatu di i primi passi di Repubblica. È ciò chì l'aspiranti ghjurnalisti chjamavanu "u rotor".

Il y avait les chroniqueurs, les commentateurs, les enquêteurs et puis des gens comme Luca Villoresi, Carlo Rivolta, Lucio Caracciolo et Mauro Bene lui-même.

U primu di elli chì ghjunghjia à a redaczione s'imbasciava nantu à l'unica macchina à scrive libera è sparghje u so articulu, l'altri aspittavanu tremanti u turnu, l'un dopu l'altru giravanu in una stanza grande, era u "rotor" di Piazza. Indipendenza.

Fresche, muderna, inquieta è mai calva, era u ghjurnale d'Eugenio Scalfari, cuncipitu cù l'editore Carlo Caracciolo cù quale l'editore avia una visione cumuna di l'Italia chì duvia scuzzulà a polvera è a rhétorica. In cultura è pulitica, in ecunumia è in usi. L'Italia di u cambiamentu. Per noi i zitelli, perchè eramu zitelli, era cum'è campà in un sognu. A fatigue è a voglia di vede assai oltre.

U sudore è quella carta macchiata d’inchiostro chì ogni ghjornu puderia affettà qualcosa o qualcunu, mudificà, trasfurmà, dà un colpu à un paese chì ci pareva arcaicu ancu à a manera di fà u ghjurnalismu.

Aghju publicatu u mo primu articulu in Repubblica u 22 di lugliu di u 1979, u ghjornu prima in Palermu avianu tombu u capu di a squadra mobile Boris Giuliano. Avaria scrittu da a Sicilia, è sempre per a Republica, per quasi altri 25 anni prima di traslassi in Roma.

Ogni tantu ricevemu un telegramma da u direttore, iè, un telegramma : Scalfari mandava telegrammi à i currispundenti taliani è à l’inviati di u mondu. "Bella pezza Eugenio". E telefonate eranu di un tonu diversu.

Una sera, era 1983 o 1984, unu di i so sicritari m’hà datu u direttore. L'ora era inusual, u ghjurnale era chjusu. Eru ansiosa, u ghjornu nanzu avia scrittu un articulu forse un pocu troppu "sicilianu" di ciò chì mi passava in giru à mè, eru culà è stava vivendu u Palermu terribili cù angosce è dulore.

L'editore era in fretta : "Ùn m'hà micca piaciutu u vostru articulu d'eri, c'era troppu core è poca ragione". Scalfari mi comunicava i so dubbii nantu à a currispundenza da a Sicilia di 24 ore nanzu, chì quantunque avia messu nantu à a pagina ancu s'ellu ùn cunviva micca cù u layout o u cuntenutu.

Era probabilmente unu di i ghjorni più significativi di a mo vita prufessiunale. Sta parolla torna torna : furtuna. Ma quanta furtuna ebbe quella generazione di ghjurnalisti chì hà cunnisciutu Eugenio Scalfari ?

In l'uffizii editoriali hè abitudine di parlà cun tutti. È in Repubblica tutti parlavanu à Scalfari, ancu qualchì messaggeru, ancu qualchì telescrivente o dimafonista (à l'epica chì l'agenzii ghjunghjianu nantu à i telescrive, i pezzi chì l'inviati è i currispundenti « dettavanu » sò stati arregistrati da i mudelli chì dopu li trascrivanu è li passavanu commission editoriale). Ma ùn aghju mai successu.

Sempre da voi, finu à a fine. In una di e so visite à u ghjurnale, sempre più stancu, aghju scontru cù l'editore accumpagnatu da Dario, una volta u so cunduttore è dopu un ombra affettuosa. Ci diciamu addiu è mi dumandò perchè "Aghju cuntinuvatu à chjamà Lei, ostinatamente". Cù un surrisu si rispose: "Forse perchè vo vulete mette distanza trà tè è mè". Aghju sorrisu ancu à ellu: "Caru manager, aghju solu un sensu di proporzione".

(Estrattu da un articulu publicatu in Domani Quotidiano, a versione cumpleta si pò leghje quì )


Questa hè una traduzzione automatica da a lingua italiana di un post publicatu in StartMag à l’URL https://www.startmag.it/mondo/vi-racconto-le-messe-cantate-di-scalfari-a-repubblica/ u Sat, 16 Jul 2022 06:18:51 +0000.