Ultimi Nutizie

Attualità mundiale per u populu corsu

Rivista Principià

Uni pochi di dumande à i pacifisti taliani

Uni pochi di dumande à i pacifisti taliani

U Notepad di Michele u Grande

[…]

Imaginemu chì un cessamentu di u focu hè ghjuntu, forse grazia à un sguardu di Xi Jinping à u so omologu in u Kremlin, chì ùn cessà mai di suscitarà u spettru di un cunflittu planetariu. L'Ucraina rimarrà cù e so ruine urbane è industriali, a so infrastruttura civile distrutta, u so territoriu devastatu, i so millaie di morti, e so famiglie smembrate, i so prublemi giganti di ricustruzzione. In questu cuntestu, chì sò e cundizioni per una pace ghjustu ? Quì cascà u sumere. Puderanu disprezzà a ritirata di l'armata invasiva da l'oblasti annessi da un referendum di farsa è a riparazione di danni di guerra ? Puderanu, ma solu s'è vo site d'accordu cù l'adagiu di Erasmus di Rotterdam, secondu chì "a pace più ingiusta hè megliu chè a guerra più ghjustu" (Querula pacis, 1517).

Ùn ci vole micca scandalizatu. L'alba di u novu muvimentu pacifista in Italia hà vistu simbolicamente a luce u 24 di settembre di u 1961. In quellu ghjornu, da Perugia à Assisi, a prima "Marcia per a pace è a fratellanza trà i populi". Cuncipitu è ​​urganizatu da Aldo Capitini, hà vulsutu cunghjuntà e trè culture storichi di u pacifismu di u XXmu seculu cù u verbu di u Gandhisimu : sucial-cumunista, cattolica è radicale. Da e lotte per a ricunniscenza di l'obiezione di cuscenza, tandu introduttu da a lege in u 1972, à u sustegnu di i muvimenti non-globali in u turnu di u seculu, a so luce guida hè sempre stata a stessa : tutte e guerre sò l'altra parte di u neoliberismu. . è "a minaccia nucleare si affaccia nantu à u pianeta", cum'è dichjaratu nantu à a piattaforma di a manifestazione. Iè, ma quale hè oghje chì minaccia ? U so nome ùn hè mai parlatu. D'altronde, si pò crede seriamente chì, cedendu à u ricattamentu di un tiranu, diventerà più indulgente ? Esattamente u cuntrariu succede, è i paesi chì anu cunnisciutu u talone di l'URSS sanu cusì bè.

"Vim vi repellere licet", hè legittimu di ricusà a viulenza cù a viulenza, hè un principiu digià prisenti in u Digest di Giustiniano (533). Hè accettatu da ogni sistema ghjuridicu è da ogni duttrina murale, salvu precisamente da e duttrine di a nonviolenza. Cù una interpretazione ancu estensiva, fù ancu accettata in u Catechismu di a Chjesa Cattòlica, vulutu in u 1992 da Ghjuvan Paulu II cum'è espressione di u magisteru cunciliare. « Opus iustitiae, pax » (Isaïe 32,17) était sa devise épiscopale. È, postu chì a pace pò vene solu da a ghjustizia, u papa Wojtyla ghjunghjerà finu à dì chì "ci sò casi in cui a lotta armata hè un male inevitabbile chì, in circustanze tragiche, ancu i cristiani ùn ponu scappà (Omelia nantu à Heldenplatz in Vienna, settembre). 10, 1983). Per a so parte, un campione di u pensamentu seculare cum'è Norberto Bobbio, ancu in l'anni in cui hà denunziatu cù angoscia a corsa à l'armamenti nucleari, hà ricurdatu chì "u pacifismu ùn hè micca solu invucà a pace, pricà per a pace, dà tistimunianza di vulè a ​​pace […] . Questu hè u pacifismu eticu-religiosu, chì hè cunscientemente inspiratu da l'etica di boni intenzioni. Oppunendu a nonviolenza assoluta in ogni forma, ancu a più chjuca, di viulenza. Offri l'altra guancia. Hè megliu more cum'è Abele chè campà cum'è Cainu. Ùn hè più pussibule di distinguishe guerre ghjusti da guerre inghjuste. Tutte e guerri sò ingiuste. [Ma] ùn hè micca veru chì l'impotenza di l'omu mansu finisci per favurizà u bully ? In una situazione in quale, per osservà u principiu di a nonviolenza, tutti i stati eranu disposti à scaccià e so armi, l'unicu chì rifiutava di fà cusì diventerà u maestru di u mondu "(U prublema di a guerra è i modi di pace, prefazione à a quarta edizione, il Mulino 1997).

A cuncepimentu di Gandhi di a nonviolenza, à quale u filòsufu di Torino hà riferitu, hà ricevutu interpretazioni disparate cù u tempu. Hè stata accolta cù entusiasmu (cum'è da Capitini) da Giorgio La Pira. Piuttostu hè stata licenziata cum'è utopica da Jean Paul Sartre è Franz Fanon, è ancu cum'è reazzione da Herbert Marcuse. Ma di quale nonviolenza parlemu? A quistione hè cruciale. U Mahatma hà sempre distintu a non-violenza cum'è una credenza ("non-violenza cum'è un credo") da a non-violenza cum'è una scelta tattica ("non-violenza cum'è una pulitica"). U primu hè quellu di u forte (o "satyagraha"), chì hè basatu annantu à u rifiutu murali di a viulenza è chì esige audacia, abnegazione, disciplina è una fede prufonda in a bontà di a so causa. U sicondu hè quellu di i debuli (o di a resistenza passiva), utilizatu da quelli chì ùn si sentenu micca abbastanza risoluti per piglià l'arme. L'ultime, à u turnu, ùn deve esse cunfunditu cù a nonviolenza di u coward, u risultatu di pura cowardice o interessi picculi egoisti. Ancu s'ellu – scrive in a so Autobiografia – "a viulenza ùn hè micca licite, quandu hè aduprata per l'autodifesa o per prutege l'indifesa, hè un attu di curagiu, assai megliu cà una sottumissione codda" (AliRibelli Edizioni, 2019). En ce sens, la position de Gandhi, comme l'avait bien deviné Marco Pannella, qui prenait aussi son effigie comme un symbole des radicaux, ne saurait être identifiée au pacifisme absolu de Léon Tolstoï, qui envisageait même « le refus de tuer ses semblables ». Dopu tuttu, Hannah Arendt hà fattu eco, se a pratica nonviolenta di Gandhi "avia scontru cù a Russia di Stalin, a Germania di Hitler, u Giappone prima di a guerra, invece di l'Imperu Britannicu, u so risultatu ùn saria micca a decolonizazione, ma un massacru "(Nant a viulenza, 1970). ).

Quandu i valori supremi di a demucrazia è a libertà sò in ghjocu, ùn deve esse spaziu per pusizioni di terzu. Ci vole à sceglie da quale parte piglià: o quì o quì. Per ripiglià una metafora cara à Julien Benda, trà Michelanghjulu chì accusa Leonardo di a so indiferenza à i disgrazii di Firenze, è Leonardo chì risponde chì u studiu di a bellezza occupa tuttu u so core, i partigiani di a pace ùn duveranu micca dubbitu à partessi cun ellu. .scultore di a Pietà. Un aphorisme caustique et désenchanté de Giuseppe Prezzolini dit : Les citoyens italiens sont divisés en deux catégories : les rusés et les stupides. In u nostru casu, i stupidi sò quelli chì crèdenu chì a pace ùn pò esse u "cimiteru di a libertà" (Kant ). I intelligenti sò quelli chì affirmanu chì nantu à l'altare di a pace futura "ancu a libertà di un populu pò esse sacrificata [temporaly]" (Robespierre). Trà i scemi è l'astuti oghje ci sò i "neneisti", una terza categuria micca prevista da Prezzolini.

U terminu "nenismu", inventatu da Roland Barthes, cunsiste à stabilisce dui opposti è à pisà li l'un à l'altru per ricusà tutti dui : ùn vogliu nè questu nè quellu. Hè un prucessu magicu, spieca u prìncipe di i semiologi francesi, per mezu di u quale si mette in uguali quantu imbarazzante hè di sceglie di sbarazzassi di una realità chì ùn currisponde micca à i so preghjudizii. Da eri « nè cù u Statu nè cù e Brigate Rosse » à oghje « nè cù a NATO nè cù Putin », a nostra storia più recente hè piena di neneisti. I pallidi cascadori di Romain Rolland autore, pocu dopu à l'iniziu di a Grande Guerra, di Au-dessus de la mêlée ("Au-dessus de la mêlée"), n'ont pas le courage d'assumer la principale responsabilité que Bobbio a toujours attribué aux intellectuels : que per impedisce u monopoliu di a forza di diventà ancu u monopoliu di a verità. À u cuntrariu, spessu predicanu « nè quì nè quì », crèdenu chì u so compitu ùn hè micca d’impurtà e mani, di fighjà cù disprezzu aristocraticu i cani chì si battenu ; è forse di cuntinuà à speculà, predichendu disgrazie, nantu à u risultatu di l'« operazione militare speciale ». Sò quessi eruditi chì, professendu esse neutrali, credenu ch'elli « flottanu nant'à l'onde cum'è i signori di a tempesta, è sò rifiutati, senza s'avvistà, in un'isula disabitata » ( U dubbitu è ​​a scelta , La Nuova Italia , 1993).

Ci hè un episodiu distante chì dice assai di u pacifismu "Neneist" d'oghje. Vietnam, My Lai village, 16 di marzu di u 1968: una cumpagnia di fucilieri americani stermina parechji centu di civili disarmati, soprattuttu anziani, donne è zitelli. I suldati anu ancu indultatu in a tortura è a violazione di l'abitanti. U cumandante di a cumpagnia, u tenente William Calley, hè statu cundannatu in u 1971 à u travagliu furzatu per a vita (una sentenza commutata da u presidente Nixon à a detenzione in una prigiò federale). U massacru di My Lai hà indignatu l'opinione publica di i Stati Uniti, chì hà reagitu cù manifestazioni massive massive per u ritirata di e so truppe da i territorii occupati. A sfarenza trà una demucrazia è una dittatura hè quì. Ancu l'anzianu pò esse culpèvule di crimini orrendi, ma hà l'anticorpi, cuminciendu cù l'infurmazioni gratuiti, per cumbatte u virus di a viulenza è l'infamia. Ma ci hè ancu una sfarenza trà allora è avà. À quellu tempu, i pacifisti (sia i suciali-comunisti è i cattolici) si battevanu strenuamente contr'à l'imperialismu americanu, è dumandavanu a rendizione di l'aggressori cum'è una cundizione per a fine di a guerra. Avà i pacifisti (sia l'antichi cumunisti suciali è i cattolici) ùn si batte micca, o cummattite assai tibiamenti, contr'à l'imperialismu russu, è dumandanu a rendizione di l'attaccati cum'è una cundizione di a fine di a guerra. In corta, fora di i denti : u pacifismu senza si è ma hè spintu sopratuttu da l'amore per a pace, o da l'odiu per l'Occidenti ?

A cumunità di i credenti ùn hè micca un monolitu. U papa stessu hè stata surprised da l'invasione di u Donbass. Dapoi u so missaghju hè andatu da l'enunciazione di un pacifismu radicali à u striscione ucrainu agitatu in piazza San Petru, à l'« amara necessità » di a resistenza armata ammessa da u cardinale Petru Parolin. In u Vaticanu cum'è in u populu di e parrocchie, u dilema trà a resistenza è a rendizione riassume chì u pastore protestante Dietrich Bonhoeffer risolviu scegliendu l'anzianu è paghendu u prezzu in u campu di cuncentrazione di Flossenburg. Altri fideli, invece, sò in favore di u sicondu. Tuttavia, sta tensione trà i cristiani pacifisti chì accusanu à l'altri cristiani di esse "guerreri" ùn hè micca senza precedente.

In uttrovi di u 1939, Emmanuel Mounier pubblicò un saggio intitulatu « Les Chrétiens devant le problème de la paix » in a rivista Esprit. Editatu per a prima volta in Italia in u 1958, hè ghjustu ristampatu da Castelvecchi (I Cristiani è Pace, introduzione di Giancarlo Galeazzi, introduzione di Stefanu Ceccanti). U so cuntestu merita di esse riassuntu brevemente, perchè hè "de nobis fabula narratur". U 29 di settembre di u 1938, Hitler hà scontru u Primu Ministru britannicu Neville Chamberlain, u Primu Ministru francese Édouard Daladier è Benito Mussolini in Munich. A matina dopu firmavanu un accordu chì permette à l'armata tedesca di compie l'occupazione di i Sudeti. Gran Bretagna è Francia anu comunicatu à u guvernu cecoslovaccu chì puderia resiste solu à l'invasione nazista o rende è accettà l'accordu. Abandunata da i so alleati, a Cecoslovacchia hà prestu prestu in a spugna. À u so ritornu in a so patria, Chamberlain è Daladier sò stati accolti da una folla acclanciata, cunvinta chì un disastruu cunflittu militare cù u Terzu Reich hè statu evitatu è chì e so ambizioni egemoniche in Auropa sò state appaciate. Ntô marzu di u 1939, Hitler rumpiu l'accordu annexendu tutta a Boemia è a Moravia.

In una chiara allusione à a « trahizione di Munich », u filosofu catòlicu di u « persunalizatu » scrive : « Issu pacifismu, in settembre di u 1938, ùn avia micca in core a ghjustizia di i Sudeti, nè quella di i Tchechi, nè quella di u Trattati, nè quellu di e so vittime, nè l'inghjustizia di a guerra, ma ùn avia solu una obsessione : chì i so sogni di pensionatu ùn si interrompissi. […] A pace hè cumprumessa micca solu da i guerrieri, ma ancu da i codardi […]. Hè questu u cumpurtamentu chì si cunvene à i fideli di una religione chì a so petra hè un Diu fattu omu nantu à a terra ? ". Si tratta di parolle nobili, l'espressione di un "realismu cristianu" siderally distante da u realismu puliticu esibitu in i piani di pace imaginativi da qualchì maître à penser domesticu. Per unu di i tanti paradossi chì a storia ripubblicana hè piena, hè toccu à una donna post-fascista di mette in risaltu chì "quelli chì crèdenu chì hè pussibule di scambià a libertà di l'Ucraina per a nostra tranquillità sò sbagliati" (Giorgia Meloni, discorsu d'inaugurazione à e Camere). ).

* A carta


Questa hè una traduzzione automatica da a lingua italiana di un post publicatu in StartMag à l’URL https://www.startmag.it/mondo/qualche-domanda-ai-pacifisti-italiani/ u Sat, 12 Nov 2022 06:36:56 +0000.