Ultimi Nutizie

Attualità mundiale per u populu corsu

Goffinomicu

“Hà purtatu u collu”

U cuncertu di u marcuri prossimu, à quale participerete parechji (ùn l'avete dumandatu ?), documenta un puntu di svolta fundamentale in a storia di a musica occidentale, vale à dì in a storia di a musica : l'emancipazione di a musica strumentale da u vucale. musica.

Sin'à a fine di u XVImu seculu, u canone di a musica "alta", ma micca solu, a so culminazione espressiva è estetica, currispondeva à a musica vucale polifonica (cù Palestrina, per simplicità, cum'è u puntu d'arrivu di una strada chì nasceva). almenu trè seculi prima è chì s'era sbulicatu in tutta l'Auropa seguitu in u largu a fonte principale d'ispirazione per i musicisti, chì ùn hè micca Euterpe ma soldi: dunque a polifonia inglese, francese, fiamminga, veneziana, è infine rumana, dopu à l'eventi alternanti di l'europeu. pulitica, dettata ora cum'è allora da interessi finanziari).

Ancu una certa musica relativamente "bassa" (cum'è frottole o laudi ) era vucale (è polifonica), è solu per chjarificà, u caratteru "high" (cultu, aristocraticu) o "low" (light, popular) ùn dipende micca cuntenutu "sacru" o "prufanu", ma da a ricerca espressiva è dunque da a difficultà tecnica di u testu musicale. In u XVImu seculu, a musica "alta" era fora di a portata di i dilettanti, sia solu per e difficultà in a lettura di a notazione mensurale , è per a cumplessità di l'intrecciamentu di e parti (chì era spessu perseguita programaticamente creendu puzzle reali, cum'è cum'è i bizzarri canoni mensurali ). D’altronde, i lodi, à quale avemu dedicatu un album , sò essenzialmente jingles publicitari (per un pruduttu particularmente sfida : Nostro Signore).

A musica strumentale era dunque polifonica, è in certi modi strutturalmente subordinata à a musica vocale. In u Rinascimentu, è sin'à a fine di u XVImu seculu, i strumenti monodichi (quelli chì ponu ghjucà una nota à a volta, per dì cusì) sò stati cuncipiti in « cori » o cunsorti : per ogni tipu d'instrumentu (flauta, viola, cromornu, dulciana, trombone , cornetto, etc.) ci era sopranu, contraltu, tenore è bassu (cum'è, in certi casi, sopraninu o contrabbassu), è a musica strumentale era polifonica, scritta per « cori » di strumenti.

Un esempiu facilita a capiscenu:

è naturalmente si un coru (consorte) di flauti puderia fà, un coru (consorte) di viole puderia ancu fà:

ma ancu un strumentu polifonicu per sè stessu:

Si tratta di trè spettaculi credibili, perchè a scrittura strumentale, finu à a fine di u XVImu seculu, ùn era sempre micca idiomatica, vale à dì ùn parlava micca a lingua di un strumentu particulari, ùn ne sfruttava micca e so caratteristiche, ma era fungibile sustinienzialmente.

U prutagunista di u cuncertu d'oghje serà u bassu di u viulinu "coru", ma u violoncellista neo-Bourbon caru à i lettori storichi di u blog vi parlerà di questu.

In fatti, à l'epica ogni strumentu sopranu (o alto, o tenore o bassu) puderia ghjucà un soprano (o, rispettivamente, alto, tenore, o bassu) parte in un "coru" strumentale, tantu chì i musicisti piuttostu cà in i strumenti, si spicializavanu in i registri (vale à dì : u sopranista sapia à ghjucà tutti i strumenti soprani) è ancu a musica à claviera era scritta in una partitura à quattru voci, cum'è s'ellu fussi musica corale, è cum'è Bach, dui seculi dopu, vulia fà in u so manifestu esteticu supremu:

Un affirmation délibérée d'être obsolète, comme en témoigne le fait que (comme deux siècles auparavant) la même pièce pouvait être confiée de manière crédible à un instrument polyphonique :

è chì sta operazione hè stata fatta da quelli chì avianu spintu à l'estremu (per l'epica) e caratteristiche idiomatiche di i strumenti dispunibuli. Per esempiu, imaginate di fà stu preludiu cù un coru di flauti:

Ùn dicu micca chì hè impussibile, ma rende credibile seria assai, assai difficiule. A scrittura di Bach, dunque, era idiomatica per u clavecinu, ma quandu ellu vulia. L'emancipazione tutale di a lingua strumentale da a lingua vocale vene cù u Romantisimu. Questu:

hè sensu solu è solu à u pianoforte, cusì:

hè solu sensu nantu à u viulinu, è hè difficiule d'imaginà chì affidassi questa o altre musica instrumentale romantica à un coru, malgradu u fattu chì ogni tantu qualchissia s'amuse cun ella:

Ma, in fattu, hè (relativamente) divertitu, è micca particularmente credibile, ancu perchè, vi vede, un elementu chjave manca da a musica vocale: u testu.

D'altronde, aghju nutatu chì u romanticismu, vistu è sentitu cum'è un tempu di libertà tutale, d'emancipazione di l'individuu, musicalmente hè un tempu d'obligazioni totali : ùn si pò ghjucà un certu pezzu solu cù quellu strumentu, l'autore vi dice u tempu, qualchi ancu cù l'indicazione di metronomu, tutti l'intesi espressivi sò nutati, etc. ecc. I margini interpretativi per l'esecutore restanu, ma diventanu assai, assai più stretti.

In u cuncertu di u marcuri (chì seria oghje), cuncintratu annantu à l'anni 1630, si ducumenteghja u passaghju da u paradigma "vocale", prupunendu pezzi strumentali chì rielaboranu a materia vocale (cum'è madrigali o inni gregoriani), o in ogni casu sò intitulati " canzona ". », au paradigme « instrumental », avec des chansons intitulées « toccata » (titre qui témoigne du changement de paradigme du chant d’une mélodie au toucher des touches d’un instrument), ou de la fantasia , genre particulièrement longévité (de la Renaissance). à u romanticismu è oltre) , carattarizatu da a mancanza di un sottumessu literariu, di un testu, è dunque innatamente strumentale (ogni regula ammette eccezzioni ).

A maiò parte di u prugramma hè presa da dui libri publicati in Venezia (a cità induve in u 1501 Ottavianu Petrucci avia inventatu a stampa musicale cù caratteri mobili, un prugressu tecnulugicu decisivu per a demucratizazione – o bourgeoisisation – di a pratica musicale) : u Primu libru di canti . di Frescobaldi (stampatu in Roma in u 1628 è ripubblicatu in Venezia in u 1634) è u Primu libru di canti, fantasie è currenti di Selma y Salaverde (pubblicatu in Venezia in u 1638).

Per mette sta roba in u tempu, simu in mezu à a Guerra di Trent'anni (cum'è oghje, dopu à tuttu), a dicada avia principiatu cù a pesta di Milanu (quella di i Sposi), più precisamente in a fase svedese , Louis. XIII regnò in Francia , in Spagna Filippu IV , in Inghilterra Carlu I (u primu à esse decapitati, d'altronde), in Germania c'eranu troppu, perchè a Germania tandu era cum'è noi chì l'amemu tantu vuleriamu oghje (n'eranu tanti) , u papa era Urbain VIII (quod non fairunt barbari…), Guercino rifiutò l'invitu di Luigi XIII è si n'andò à travaglià in Bologne, duv'ellu hà travagliatu ancu Guido Reni (Caravaggio era mortu 24 anni nanzu…), a literatura ci hà purtatu dà. decisamente menu satisfaczione (Shakespeare, ma ancu Góngora, ma ancu Marinu, eranu morti, è Molière avia solu dodici anni).

Eseguiremu questi canti:

Bartolomé de Selma y Salaverde (c. 1595, Cuenca – dopu à u 1638), "Dressed the Hills Walked", per bass and organ.

Girolamo Frescobaldi (Ferrara, 13 settembre 1583 – Roma, 1 marzu 1643), "Canzona quinta detta Tromboncina", per bassa è orgue.

Girolamo Frescobaldi (Ferrara, 13 septembre 1583 – Rome, 1er mars 1643), Toccata Seconda du « Second livre de toccates, canzone, versi d'hinni, Magnificat, gagliarde, Corrente et altrepartita d'tavolatura di clavecin et orgue » (Rome). , 1627).

Bartolomé de Selma y Salaverde (c. 1595, Cuenca – dopu à u 1638), Fantasia quinta per bass solo.

Girolamu Frescobaldi (Ferrara, 13 settembre 1583 – Roma, 1 marzu 1643), "Canzona sesta detta l'Altera", per bassu è orgue.

Girolamo Frescobaldi (Ferrara, 13 settembre 1583 – Roma, 1 marzo 1643), Inno Ave Maris Stella del "Secondo libro di toccate, canzone, versi bardoti, Magnificat, gagliarde, Correntes et altri matchs di clavecin e tablature d'organo" (Roma, 1627).

Girolamu Frescobaldi (Ferrara, 13 settembre 1583 – Roma, 1 marzu 1643), « Canzone d'ottava chjamata l'Ambitiosa », pè bassu è orgue.

Giovanni Battista Vitali (Bologna, 18 febbraio 1632 – Modena, 12 ottobre 1692), Capritio sopra huit figures, Capritio sopra li cinque tempi, Passa Galli per la Lettera E, da "Partites sopra le diverse sonates for the violone".

Cum'è l'avete nutatu, ci hè un intrus, Giovanni Battista Vitali, inclusu perchè hè un virtuosu di u prutagunista instrumentale di stu prugramma, u bassu di viulinu (vale à dì, precisamente, u bassu di u coru di viulinu, chì diventerà più tardi u violoncello). , cum'è u contraltu di u coru di viulinu saria diventatu a viola, chì in fatti in Auropa si chjamanu "alto", cum'è l'Auropei sapanu – ma micca pro-europei). Vitali hè natu più o menu quandu sò stati publicati i dui libri chì mi parlava, è hè dunque u prutagunista d’una fase d’emancipazione più avanzata di a lingua strumentale.

"Vestiva i colli" hè un madrigale di Palestrina publicatu in a cullizzioni "Spoglia amorosa" (Venezia, 1592), nantu à un testu di un anònimu Petrarchianu (un altru paradigma difficiuli di moriri) :

Vestì e colline è e campagne circundante

A primavera di novi amori

E respirava dolci odori arabi,

circundatu di erbe è adornatu di fiori.

U madrigale hà avutu un successu tamantu, tantu chì 46 anni dopu Selma y Salaverde hà prupostu una copertina in u so primu libru (per capisce – è stà attuale – un pocu cum'è s'è oghje qualcunu prupone una copertina di "U segnu di u pesciu". di Venditti : cumu passa u tempu !). U paradigma vocale ferma sempre una fonte d’ispirazione, ma cumplettamente rielaboratu, cù un doppiu vantaghju : quellu di permette a ripruduzzione domestica di una pezza cunnisciuta è amata senza intervene un coru di cinque persone (l’accumpagnamentu d’urganu permette un minimu di polifonia, ma u prutagunista hè u viulinu contrabbassu è a so rielaborazione di a parte bassa di u madrigale), è quellu di dimustrà a virtuosità di u cumpusitore è di l'interprete cù "passeggiando", vale à dì "passandu", vale à dì arricchisce un passaghju virtuosicu (variazioni) cù materiale musicale chì era in l'arechje di l'ascultore.

Au-delà de leur valeur musicale, les « chansons » de Frescobaldi s'intéressent aux notes que l'éditeur ajoute à la fin du livre, en précisant qu'il a décidé de les publier en partition plutôt qu'en parties séparées, comme c'était l'usage à l'époque. , Per fà elli l'esekzione hè faciule ancu per un publicu micca specializatu. Hè stata a rottura definitiva di u monopoliu di l'interpretazione musicale da i prufessiunali, chì hà permessu à un novu publicu, à a burghesia educata, di suddisfà a so dumanda di musica in un'epica induve l'orchestre, cum'è oghje, costanu troppu, ma i Turntables (o lettori CD). , o Internet) ùn eranu mancu remotamente cuncepibili.

A Toccata di Frescobaldi riprisenta un esempiu chjaru di a musica strumentale cumpritamenti emancipata da u paradigma vucali : toccu (i chjavi), micca cantu (una canzona). Qualchissia hà da pensà chì a fuga manca : in fatti, trà i varii episodii di quale hè cumpostu u pezzu, ci hè un picculu fugatu, ma a bipartizione trà u mumentu « d’improvisazioni » è u mumentu « cuntrapuntisticu » (toccata è fuga) saria sò cunsulidati qualchì tempu decenniu dopu, in Germania.

Dans le même livre, Frescobaldi retravaille pour orgue, sans doute à usage liturgique, un ancien hymne gregorien, l' Ave Maris Stella :

Salute, maris stella,

Di a mater alma

atque sempre virgo,

felix coeli porta !

Un'altra melodia ben cunnisciuta, chì in a rielaborazione hè inserita in una texture polifonica particularmente raffinata.

Infine, a piccula suite di Vitali prupone u schema di « basso ostinato » : l’instrumentu s’indulge nant’à una sequenza di note chì l’accompagnatore ripete ostinatamente, lascendu à u solista a creatività di spressione si spieghendu e pussibulità tecniche di u so strumentu.

Avà vi tocca à lascià.

Più tardi !

(… Ùn aghju micca tempu di rileghje, vi curarete di i sbagli di battitura …)

(… Aspettu u "Ùn sò micca musicologu ma…". Hè sempre listessa cosa, sì sempre listessa cosa …)

(… dicia cun affettu, ovviamente. È tandu ùn hè vera ch’e so vinditivu : so aspittà !… )

Questa hè una traduzzione automatica da a lingua italiana di un post scrittu da Alberto Bagnai è publicatu in Goofynomics à l’URL https://goofynomics.blogspot.com/2024/08/vestiva-i-colli.html u Wed, 28 Aug 2024 08:33:00 +0000.