Ultimi Nutizie

Attualità mundiale per u populu corsu

Rivista Principià

Chì pensu di u salariu minimu di l'UE

Chì pensu di u salariu minimu di l'UE

Analisi di Giuliano Cazzola di u salariu minimu di l'UE

"A pruposta per una direttiva europea nantu à l'adeguatezza di i salarii, a prima intervenzione di l'Unione riguardante direttamente u sughjettu di u salariu minimu, marca un cambiamentu di rotta, dopu chì e raccomandazioni europee in questu sensu si sò multiplicate da anni". Questu hè statu dichjaratu da Tiziano Treu, presidente di CNEL , durante una audizione à a 14a Commissione Politica di l'Unione Europea à u Senatu nantu à a "Proposta di direttiva di u Parlamentu Europeu è di u Cunsigliu nantu à i salarii minimi adeguati in l'Unione Europea". "L'opinione sustanzialmente positiva di i sindicati europei, cunfirmata ancu da e grandi cunfederazioni taliane, hè motivata soprattuttu da a preferenza ricunnisciuta da a pruposta à a manera cuntrattuale sopra à quella legislativa per a fissazione di salarii minimi". I partenarii suciali sottolineanu dinò a necessità di cunsiderà "una rappresentatività più grande" di l'urganizazioni stipulanti », aghjunse u presidente Treu. In fattu, a pruposta di a UE dice esplicitamente chì "a prutezzione garantita da u salariu minimu pò esse furnita per mezu di cunvenzioni cullettivi, cum'è accade in sei Stati membri, o per mezu di salarii minimi statutarii, cum'è accade in 21 Stati membri". I salarii minimi, puru aumentendu in l'ultimi anni, restanu troppu bassi paragunati à altri salarii o per assicurà una vita decente in a maiò parte di i Stati Membri induve sò previsti i salarii minimi statutarii naziunali. I salarii minimi statutarii naziunali – prosegue l'UE – sò menu di u 60% di u salariu brutu mediu è / o di u 50% di u salariu brutu mediu in guasi tutti i Stati membri. In nove Stati membri in 2018, u salariu minimu legale ùn hà micca custituitu un redditu sufficiente per un travagliadore individuale chì guadagna per ghjunghje à a soglia à risicu di povertà. Inoltre, alcuni gruppi specifici di travagliadori sò esclusi da a prutezzione garantita da i salarii minimi statutarii naziunali. I Stati membri cù una alta copertura di a negoziazione cullettiva – a direttiva proposta sottolinea – tendenu à avè una bassa percentuale di travagliadori à bassi salarii è salari minimi alti. Tuttavia, ancu in i Stati membri chì utilizanu solu a negoziazione cullettiva alcuni travagliadori ùn anu micca accessu à a prutezzione garantita da u salariu minimu. A percentuale di travagliadori scuperti varieghja da 10 à 20% in quattru paesi è ghjunghje à 55% in un quintu paese.

Cum'è Silvia Spattini hà ricurdatu in u Adapt Bulletin n. 34/2020 «i paesi induv'ellu ci hè un salariu minimu legale, eccettu poche eccezzioni (Belgica è Francia), anu una cupertura di trattativa di menu di l'80% di i travagliadori; invece, i paesi senza salariu minimu legale anu tassi di cupertura superiori à 80% (eccettu Cipru). A listessa pruposta di direttiva sottolinee chì i Stati membri cù un tassu di cupertura di trattativa cullettiva di più di 70% mostranu una percentuale più bassa di travagliadori à bassi salarii ". A pruposta hè senza dubbitu impurtante perchè indica un interessu più grande di l'UE per l'effetti ecunomichi è suciali produtti da e misure contrarie è assume in u cuntestu di una strategia di resistenza ancu a cunferma è u cunsulidamentu di una pulitica salariale adatta, in più in un fase in cui, in Italia, i rinuvamenti di i cuntratti naziunali sò in corsu, u livellu di negoziazione dedicatu precisamente à a salvaguardia di i salarii minimi.

In pratica, u mudellu talianu ùn pò più esse chjamatu quellu chì ùn prevede micca un salariu minimu legale à u cuntrariu di l'altri 21 paesi europei è hè dunque "in cunfurmità cù i sindicati" (cum'ellu si dicia una volta) se l'intervenzione legislativa hè limitata à furnisce una copertura salariale sufficiente (cum'ella hè dumandata sia da a Legge 92 di u 2012 sia da a Legge di l'impieghi di u 2014) à i settori esclusi da u sistema strutturale di a negoziazione cullettiva. Avè ricunnisciutu a propria specificità pò serve à u livellu puliticu, ma ùn risolve micca i prublemi nantu à i quali u prucessu legislativu lanciatu in u Senatu annantu à u testu di basa firmatu prima da Nunzia Catalfo, allora presidente di a Cummissione di u travagliu, s'hè bluccatu. È questu hè precisamente u passaghju cruciale in u casu di l'Italia, per evità quale – cum'è Francesco Seghezzi è Michele Tiraboschi anu scrittu in u Adapt Bulletin n. 44/2020 – ùn ci hè micca "scurciatoia": "U fattu chì a Cummissione Europea rilanci u prublema cù una direttiva, è micca cun simplici raccomandazioni, puderia esse un ulteriore strumentu in manu à u guvernu chì ùn hà mai piattatu a so intenzione di movesi in questu gestione, malgradu l’uppusizione di a magiurità di i partinarii suciali. Micca chì a direttiva ci obligi à andà in a direzzione di un salariu minimu stabilitu da a legge, nè impone, in alternativa, di dotà i cunvenzioni cullettivi di efficacia erga omnes, forse cun una legge nantu à a raprisentazione in a messa in opera di u precettu chjamatu à l'articulu 39 di a Custituzione. . Eppuru questu ùn esclude micca iniziative in questu sensu ". A lege sindacale taliana – in essenza – hè di novu in lotta cù un prublema chì l'accumpagna dapoi u 1948 quandu a Custituzione Ripubblicana hè entrata in vigore: cumu si ponu applicà e regule contrattuali erga omnes stipulate in base à u dirittu cumunu? In Italia stu risultatu hè statu ottinutu dapoi decennii in fatti è secondu a ghjurisprudenza in applicazione di l'articulu 36 di a Custituzione. Ma era u primu requisitu (oghje tremulu è minatu) per ghjustificà u secondu. Il est donc possible de trouver un itinéraire qui conduise à reconnaître l'efficacité générale des contrats stipulés par les syndicats historiques, en évitant de se soumettre au Ghino di Tacco l'article 39 de la Constitution dans un contexte juridique dont le sens de l'article 19 de la loi no. 300/1970? Hic Rhodus hic salta: o questu passaghju hè situatu in u Nordu Ovest o hè difficiule, ancu in Italia, di scappà da a fine di u salariu minimu legale.

Dopu ci sò altri aspetti chì hè ora di piglià in cunsiderazione, cuminciendu cù e differenze di salarii per ora in i paesi di l'UE, micca in termini assoluti, ma in quantu à u so putere d'acquistu. Una Nota di l'Istitutu Bruno Leoni ci aiuta. Misurati in uttrovi 2018, i salarii bruti mediani per ora sò stati registrati in Danimarca (27,2 €), davanti à Lussemburgu (19,6 €), Svezia (18,2 €), Belgio è Irlanda (18,0 € ognunu), Finlandia (17,5 €) è Germania (17,2 €). In cuntrastu, u salariu brutu medianu per ora hè statu registratu in Bulgaria (2,4 €), seguita da Romania (3,7 €), Ungheria è Lituania (4,4 € ciascuna), Lettonia (4,9 €) , Polonia (5,0 €), Croazia è Portugallu (5,4 € ciascuna) è Slovacchia (5,6 €). In altre parolle, in i Stati membri, u salariu medianu naziunale per ora bruttu u più altu era 11 volte superiore à u più bassu quandu hè espressu in eur
o. U salariu per ora brutu medianu varieghja da 1 à 4 trà Stati Membri quandu hè espressu in PPS (Standard di Potenza d'Acquistu). In i Stati membri, u salariu medianu naziunale orariu bruttu u più altu era 4 volte più altu ch'è u più bassu quandu hè spressu in norme di putere d'acquistu; chì elimina e differenze in i livelli di prezzu trà i paesi. Cum'è misuratu in uttrovi 2018, u più altu guadagnu brutu mediu per ora in PPS hè statu registratu in Danimarca (PPS 19.2), davanti à Germania (PPS 16.1), Belgio (PPS 15.7), Lussemburgo (PPS 15, 1 PPS), Svezia (14,7 PPS) è Paesi Bassi (14,3 PPS). À l'estremità opposta di a scala, u salariu brutu medianu per ora hè statu registratu in Bulgaria (PPS 4.6), seguita da u Portugallu (PPS 6.0), Lettonia (PPS 6.4), Lituania (PPS 6.5 ), Ungheria (PPS 6.8) è Romania (PPS 6.9).


Questa hè una traduzzione automatica da a lingua italiana di un post publicatu in StartMag à l’URL https://www.startmag.it/economia/che-cosa-penso-del-salario-minimo-ue/ u Sun, 27 Dec 2020 06:01:31 +0000.