Ultimi Nutizie

Attualità mundiale per u populu corsu

Rivista Principià

A falsità piglia u volu è a verità limps dopu (Jonathan Swift). U libru hè un specchiu di l’anima (Marcel Proust)

A falsità piglia u volu è a verità limps dopu (Jonathan Swift). U libru hè un specchiu di l'anima (Marcel Proust)

Notepad di Michele u Grande

"A falsità piglia u volu è a verità zoppia dopu", dice un aforismu di u scrittore irlandese Jonathan Swift (1667-1745). Trè seculi fà sta dichjarazione era iperbole, ma oghje descrive bè e social media. Tutte e piattaforme chì amplificanu u cuntenutu provocativu rischianu di agisce cum'è un sonu per e nutizie false. È, cum'è hè cunnisciutu, una storia falsa hè assai più prubabile di vultà virali chè una vera. Questu hè applicatu in tutti i campi – ecunumia, terrurismu è guerra, scienza è tecnulugia, divertimentu è pulitica.

Ci hè quasi dui miliardi di siti web in Internet è più di a mità di a pupulazione di u mondu naviga in Internet : ogni secondu più di dui milioni è mezu di messagi e-mail sò mandati in u mondu sanu è 70 mila ricerche sò realizate in Google. A falsa nutizia hè una parte integrante di l'Internet, invade e pagine Internet, si sparghje cum'è virus nantu à u web, si ferma à i ghjurnali maiò è riesce à creà un impattu mediaticu à u livellu glubale. A falsa nutizia hà a prerogativa di distorsionà a realità di i fatti è di ammuccià a verità, ingannendu u lettore. Grazie à a libertà chì caratterizeghja a natura di u web, a disinformazione trova un terrenu fertili in Internet, induve riesce à sparghje cum'è u focu è entre in u sensu cumunu di u lettore di l'utilizatori. U web rapprisenta un veru oceanu di cuntenutu in u quale i cunfini trà e nutizie veri, distorte o inventate cumplettamente diventanu sfocate, à volte quasi inesistenti.

Allora, u partitu di l'Internet bugia hè ghjustu? Quistione vexata. Di sicuru, a lotta pulitica è, avà, a lotta contr'à a scienza purtata à traversu minzogni nant'à u palcuscenicu naziunale è internaziunale sò avvantaggiati da trè fattori : a pussibilità di l'anonimatu ; a pussibilità di ghjunghje rapidamente à un vastu numeru di persone: u fenomenu di l'infurmazioni "cascades" (u hoax chì diventa virali). Simu dunque luntanu da a « ciberdemucrazia » imaginata da Nicholas Negroponte è Gianroberto Casaleggio. Cumu, allora, pudemu scunfighja a bugia faciule di i prufessiunali di clic? Quelli chì sò in favore di misure restrittive di a libertà di cumunicazione, cù u nobile scopu di sminuì u falsu, anu da sapè chì in questu modu risicate ancu di silenziu a verità. Hè u mecanismu chì Cass Sunstein hà definitu cum'è "effettu chilling".

Sicondu u filòsufu Franca D'Agostini (Menzogna, Bollati Boringhieri, 2012), si pò piuttostu aduttà u vechju principiu di « lascià cresce l'erbaccia » per chì u granu crescia cun ellu. In fatti, a verità ùn deve teme a diffusione di bugie, postu chì l'ultime hà sempre bisognu à campà è prusperà. A tradizione spiega assai bè, discrive u bugiardariu cum'è un prigiuneru di i so inganni. In fatti, s'ellu ci sò parechje manere di minzogne, mentri a verità hè solu una, ognuna di sti modi cuntene in sè stessu a verità chì pò distrughjelu da l'internu. È hè ciò chì un spiritu criticu bè addestratu da una bona educazione duveria di solitu fà, basta ch’ellu hà a brama è u tempu di fà silenziu quelli chì sò in fine i so scimmie, o i so buffoni : i bugiardi.

****

U 6 di dicembre di u 1864 John Ruskin, un esteta affascinatu da i Pre-Raphaelites inglesi è disgustatu da e miseria di a sucietà industriale, hà tenutu una cunferenza in Rusholme Town Hall, vicinu à Manchester. Davanti à i genitori chì li dumandanu quale educazione hè più utile à dà à i so figlioli, rivendicà u valore autunumu di l'educazione. Perchè solu l'educazione crea un spaziu utopicu d'ugualità, induve e gerarchie suciali ponu esse invertite. Da quì nasce a chjama à una pulitica chì rimpiazzà l'armi cù i libri. Una settimana dopu, sempre in Manchester, Ruskin tene una seconda cunferenza. À u centru hè precisamente u rolu di e donne è l'idea chì, grazia à a lettura, ponu acquistà "putere reale".

U criticu d'arte britannicu trova in Marcel Proust un admiratore è un traduttore eccezziunale. In u 1900, à a morte di Ruskin, li dedicò dui necrologi; trà u 1904 è u 1906 hà traduttu i dui discorsi di Manchester. In l'intruduzioni à u primu (Sesame. I tesori di u rè), ricusa a cuncepzione utilitaristica è pedagogica – teorizata quì – di a lettura cum'è un dialogu cù l'amici di i libri. In fatti, per ellu sta cuncepimentu hè in cunflittu cù "ssu miraculu maravigliu di a lettura chì hè a cumunicazione in u core di a solitudine".

Purtantu, dopu avè criticatu u paragone trà u libru è l’amicu, Proust u ripiglià è u sviluppa à a so manera : « L’amicizia, forse, l’amicizia versu l’individui, hè una cosa frivola ; è a lettura hè una forma d'amicizia. Ma almenu hè un'amicizia sincera, è u fattu ch'ella hè indirizzata à un mortu, à una persona assente, dà qualcosa di disinteressatu, quasi toccu […]. In a lettura, l'amicizia hè subitu tornata à a so purità primitiva. Versu i libri, senza cortesia. Cù stu tipu d'amici, s'è no passemu a serata inseme, hè perchè vulemu veramente. Seriu, a maiò parte di u tempu, li lasciamu solu à riluttante […]. Tutte l'ansietà di l'amicizia spariscenu à u sogliu di quella amicizia pura è serena chì si leghje ".

U tema cruciale di u silenziu hè dunque prupostu di novu in una versione uriginale di a relazione cù u libru-amicu, chì deve guarantiscia a massima trasparenza è libertà : « L’atmosfera di issa amicizia pura hè u silenziu, più pura chè e parolle. In fatti, parlemu per l'altri, ma stemu in silenziu annantu à noi stessi. D’altronde, in u silenziu ùn ci hè traccia, cum’è in parolle, di i nostri difetti, di i nostri cagiunati […]. A lingua di u libru stessu hè pura (se u libru si merita stu nome), resa trasparente da i pinsamenti di l'autore chì l'hà mudificatu da tuttu ciò chì ùn cuncidia micca cun ellu, à u puntu di fà a so maghjina fedele ". Sicondu Proust, dunque, u libru hè una spezia di « specchiu di l’anima » ; è a lettura hè una sperienza cumplettamente intima è persunale, un viaghju in quale, scuntrendu l'altri, si ricunnosce – è cambia – u so stessu. Un viaghju à i limiti di u tempu è di u spaziu, induve emergenu mondi virtuali infiniti è a realità si apre à l'orizzonte di u pussibule.

Dopu tuttu, dapoi l'antichità ci hè una droga efficace contr'à l'ansietà o, piuttostu, contr'à u tumultu di e passioni chì ci assaltanu è risicate di sbulicà in l'ora più buia di a nostra esistenza. Ùn hè certamente micca l'unicu è ùn guarantisci micca ricuperazione prodigiosa, ma, à u cuntrariu di l'antidipressanti, ùn causa micca danni collaterali: hè, in fattu, leghje un bonu libru.


Questa hè una traduzzione automatica da a lingua italiana di un post publicatu in StartMag à l’URL https://www.startmag.it/mondo/la-falsita-spicca-il-volo-e-la-verita-la-segue-zoppicando-jonathan-swift-il-libro-e-uno-specchio-dellanima-marcel-proust/ u Sat, 16 Sep 2023 05:30:30 +0000.