Ultimi Nutizie

Attualità mundiale per u populu corsu

Rivista Principià

Il y a des chouchous qui défigurent Montanelli

Il y a des chouchous qui défigurent Montanelli

A statua di Indro Montanelli, u ghjurnalistu u più famosu d'Italia chì s'hè rivoltata contr'à u cunformismu puliticu è mediaticu, cuntinueghja à esse sfiguratu. Cummentariu di Damato publicatu in u ghjurnale Libero

Ùn mi pare micca u ricordu di i 23 anni da a so morte, accaduta u 22 di lugliu di u 2001 in a clinica Madonnina di Milano, nè di i soli dui anni chì sò passati da l'ultima incursione, chjamemu cusì, contr'à a statua chì u raffigura in i giardini chì li sò dedicati, registratu à pochi passi da ciò chì era u primu quartier generale di u so ghjurnale , in Piazza Cavour, chì hà ispiratu i vandali chì l'hanu versatu eri di pittura viola di Quaresima. Inoltre, hè fora di stagione, cum'è a Quaresima hè finita cù a Pasqua di a Resurrezzione. Chì Montanelli hà onoratu andendu à a messa fin'à chì a so mamma, Maddalena, hà campatu, per fà a so felicità, piuttostu chè per fede o cunvinzione. Je l'ai accompagné à l'un d'eux sur la Piazza del Popolo il y a 50 ans, avec notre ami commun Mario Castiello D'Antonio, alors que les préparatifs du journal qu'il avait commencé en quittant le Corriere della Sera et en emportant la meilleure argenterie professionnelle. par l'admission du même directeur à l'époque Piero Ostellino.

Dopu, finita a messa, Mario è eiu l'accumpagnemu in casa à pedi, à a nostra mamma chì ci aspettava à pranzu, traversendu u ponte più vicinu nantu à u Tevere chì portava à u quartieru di Prati, induve a strada chì li dedicava a Cumuna. di Montanelli ferma : u listessu induv’ellu campava a mamma d’Indro.

Cinquant'anni è un tempo lungo. È hè forse st'anniversariu – chi sà – chì hà alimentatu l'imaginazione è a codardia di i vandali chì mancavanu, sta volta, di pittura rossa. Cinquant'anni dopu à a rivolta di u giurnalistu più famosu d'Italia contr'à u cunformismu puliticu è ancu mediaticu chì aspittava, forse più rassignatu chè veramente soddisfattu, a vittoria di a manca. Tuttavia, micca nant'à un DC da demolire, chì avia accumpagnatu cù Alcide De Gasperi è i so successori a ricustruzzione di l'Italia nantu à e macerie di a Siconda Guerra Munniali, ma cù un DC sfinitu da l'ultima, sfurtunata battaglia contr'à u divorziu, guidata da un sicritariu di 'ieri cum'è u "quì hè di novu" di memoria montanelliana Amintore Fanfani. À quale Montanelli, benchì divorziatu in a so laicità chì finu à tandu l'avia fattu votà per u Partitu Republicanu di Ugo La Malfa, hà decisu à a so manera di dà una manu per resistà à a vittoria di a manca chì era destinata à apparisce ancu più evidente dopu à quellu referendum. . Da a so campagna cù un mischju di pudori è d’uppurtunità – o d’opportunismu, diceranu certi –, Montanelli hà decisu di tene fora u so Giornale , lassendu esce dopu à sviutata di i scrutini è a scunfitta demucratica cristiana. Si n'andò, o piuttostu partìmu u 25 di ghjugnu di u 1974, precisamente u ghjornu chì, in una riunione di a dirigenza naziunale di a DC, Fanfani duvia principià à « cuntà amichi è nemici » – cum'è Montanelli stessu hà intitulatu una di e mo currispundenza. da Roma à u principiu di u ghjurnale – in a longa battaglia interna chì l'aspittava dopu à a scunfitta. Chì Giorgio Forattini avia immortalizatu in quella caricatura duv’ellu Fanfani era u tappo spuntatu da a buttiglia di champagne staccata da l’avucati divorziali.

A DC averia resistutu assai più, al di là di u secretariatu di Fanfani stessu, circandu di impastà u PCI d'Enrico Berlinguer in a pulitica ditta di sulidarità naziunale, cù l'aiutu di Montanelli. Quale hà inventatu, à mezu à e timide lagnanze telefoniche di Giulio Andreotti, a formula micca di a sulidarità naziunale ma di "votà à a DC cù u nasu bluccatu" per evità u so sorpassu elettorale da i cumunisti. Un votu rimpruvatu à pocu timidità da i so amichi liberali, ripubblicani è sucialmumucratici, chì anu pagatu u prezzu di quella pesca eletturale di u scudu crociatu per forza maiò.

Ah, chì anni. Quandu avete ancu risicatu cumprà una copia di u ghjurnale à i kioschi. È noi à a redazione rumana, in Piazza di Pietra, à a sera di l'elezzioni regiunale di u 1975, chì anu marcatu una forte avance di u PCI, ci sò stati riuniti da i veterani di a manifestazione di u partitu di Berlinguer, in Via delle Botteghe Oscure, chì ci anu sfidatu sarcasticu. nant'à l'intercom per piglià in carrughju ancu per celebrà. Anni apparentemente assai sfarente di l'attuali per l'omi, circustanze è partiti nantu à u campu.

Ma apparentemente, esattamente. Dopu tuttu, sò ancu questi anni o tempi di cunformismu. Di un cunfurmismu chì sottu à a bandiera di l'antifascismu, cù u fascismu intarratu da un'ottanta anni, vuleria fà di Meloni – a prima donna di diritta à guidà un guvernu – u periculu d'esse eliminatu. Contr'à i quali i ghjurnalisti è i cummentarii cù una imaginazione casuale, per dì u minimu, ingiru u presidente di a Republica Sergio Mattarella un ghjornu è l'altru, dendu interpretazioni anti-guvernamentali di parolle è gesti chì u capu di statu stessu nega in pratica. Hè accadutu à ellu in l'ultimi ghjorni in una missione in Africa, diventendu in una certa manera un ambasciatore di u chjamatu "pianu Mattei" in a versione Meloni.

Mi sò dumandatu parechje volte ciò ch’avia fattu quellu diavulu Montanelli davanti à Meloni à u Palazzu Chigi. È di pocu tempu l'aghju sunniatu appoghjatu, nant'à quelle duie gambe lunghe chì sò ancu magre è incerte, sopra à a testa di u Primu Ministru, basgiendu i so capelli cum'è qualsiasi Joe Biden. È dumani, chì sà, ancu cum'è qualsiasi Trump.


Questa hè una traduzzione automatica da a lingua italiana di un post publicatu in StartMag à l’URL https://www.startmag.it/mondo/ci-sono-fessi-che-sfregiano-montanelli/ u Sat, 06 Apr 2024 04:58:13 +0000.