Ultimi Nutizie

Attualità mundiale per u populu corsu

Rivista Principià

Era megliu quandu ci era u PCI?

Era megliu quandu ci era u PCI?

"A faria di novu. Vita di festa da via Barberia à Botteghe Oscure » di Francesco Riccio lu da Tullio Fazzolari

C'era una volta u PCI… È era un grande partitu chì, per i so meriti è u sensu di u Statu, avia a stima è u rispettu ancu di i so avversari. Cù tutta a vulintà ùn si vede tantu ammirazione per a manca d'oghje, ancu da quelli chì u vutanu. I ragiuni, trà splits, polemiche internu è secretarii chì cambianu troppu spessu, sò affari chì i scentifichi pulitichi è i cummentatori ponu indulge. I micca iniziati sò lasciati cù u sintimu chì ci hè una spezia di crisa d'identità è chì qualcosa manca per fà una vera festa.

Ciò chì ci era à l'epica di u PCI è chì sfurtunatamenti ùn si vede avà hè dettu assai bè da Francescu Riccio cù « A faria di novu. Vita di festa da via Barberia à Botteghe Oscure » (Strisciarossa, 248 pagine, 15 euro). Hè a cronaca di un longu viaghju ind’u PCI chì principia à i primi anni 70 è cuntinueghja sin’à u 2001. Duranti trè decennii Ricciu, abbandunendu a pruspettiva di esse duttore, si dedicò sanu à travaglià pè u partitu. U so debut hè fattu in Palazzo Marescotti in via Barberia in Bologne, a sede storica di u PCI, induve ellu era incaricatu di a cumunicazione per un bellu pezzu. Ma hè sopratuttu un urganizatore efficae è questu l'hà purtatu à diventà in u 1988 u manager di e feste naziunali di l'Unità. Hà tenutu u postu sin'à u 1994. È in quelli anni a celebrazione di l'Unità era un veru blockbuster chì attraia ghjente di tutta l'Italia. Dopu diventò tesoriere finu à u 1999 è per u so rigore amministrativu hà guadagnatu u soprannomu di "Dottore No" è hà finitu a so sperienza di partitu in u 2001 cum'è capu di u Sud. D’altronde, vale a nutà chì Riccio ùn hà mai l’ambizione di diventà parlementari. U travagliu per u partitu li paria più utile. È hè un accostu chì si trova in "I faria di novu". Ùn hè micca solu a storia di una carriera. E, ancu s'ellu hè scrittu in prima persona, ùn hè micca una autobiografia. Riccio preferisce parlà di e cose ch’ellu hà vistu è soprattuttu di e persone ch’ellu hà scuntatu.

È quì hè a pertinenza di u libru perchè hè a descrizzione di un mondu chì era è ùn ci hè più. L'impegnu, a dedizione è u spiritu di sacrifiziu cù quale l'omi è e donne o, più precisamente, i camaradi s'hè dedicatu à u partitu deve fà ci riflette. È hè accadutu à tutti i livelli : da a ghjovana secretaria di sezione Paola Sarti à Francescu Neri, l'anzianu capu di u partitu di l'Unificazione. Era puliticu ma animatu da a cunvinzione di fà qualcosa per rializà l'ideali in quale si crede. Chjama ancu a capacità di u PCI à l'iniziu di l'anni 1970 di mantene inseme vechji militanti è ghjovani ex manifestanti è hè un ligame chì oghje, micca solu à manca, saria più necessariu chè mai. Un puntu di aggregazione, per ricuperà l'identità, pò esse solu valori spartuti è una vera participazione di militanti. Cù un pocu ottimisimu Francescu Riccio ci crede sempre è guasi cum'è un incuragimentu dice ch'ellu faria tuttu ciò ch'ellu hà fattu di novu.


Questa hè una traduzzione automatica da a lingua italiana di un post publicatu in StartMag à l’URL https://www.startmag.it/mondo/si-stava-meglio-quando-cera-il-pci/ u Sun, 07 May 2023 05:14:41 +0000.