Ultimi Nutizie

Attualità mundiale per u populu corsu

Rivista Principià

Elia Kazan, un cumunistu pentitu

Elia Kazan, un cumunistu pentitu

U Notepad di Michele u Grande

Washington, u 10 d'aprile di u 1952: Elia Kazan testimone davant'à a Cummissione per l'Attività Anti-Americane. Era dighjà statu interrugatu u 14 di ghjennaghju, ma avia tandu sceltu di risponde solu à e dumande nantu à a so passata appartenenza à u Partitu Cumunistu, è di stà zittu nantu à l'altri militanti. Sta volta, però, accetta di menziunà i so nomi. Una decisione, quantunque una penosa, chì lamperà un ombra minacciosa annantu à a so figura.

Los Angeles, u 21 di marzu di u 1999: u direttore anzianu, prisentatu da Martin Scorsese è Robert De Niro, riceve l'Oscar per a Vita. In u publicu di u Shrine Auditorium ùn tutti ùn si alzanu per applaudallu. Ed Harris è Nick Nolte fermanu pusati, senza fà nunda per piattà a so delusione. A ceremonia prova chì e ferite di u McCarthyism ùn avianu ancu guaritu. Rod Steiger è Marlon Brando, chì avianu travagliatu cun ellu nantu à u "Fronte Portuariu", si sò messi in ligna contr'à a ricunniscenza di l'Accademia. Invece, hè difesu da Arthur Miller, ancu se a so vechja amicizia cù Kazan s'era crachjata da tantu tempu.

New York, u 28 di settembre di u 2003: Kazan more à l'età di novantaquattru anni, di i quali l'ultimi vinti sette sò passati senza travaglià cum'è direttore di cinema è teatru. I ghjurnali ricordanu i so filmi è a so capacità di scopre talentu cum'è Brando è James Dean. Ma sò implacabili in a so cundanna di u gestu fattu mezu mezu seculu nanzu, ma rivendicatu da ellu in "Una vita", l'autobiografia publicata in u 1988.

Elia Kazanjoglu, questu hè u so veru nome, hè natu in Custantinopuli in una famiglia greca d'Anatolia. In u 1913 emigrò in i Stati Uniti è si stabilì in New York. Attende à u Williams College, dopu và à Yale per studià dramaturgia. Prestu si unisce à u Teatru Gruppu, una sucietà fermamente di manca, un puntu di riferimentu per a vita artistica è u pensamentu radicale à l'epica di a Grande Depressione. U Teatru di u Gruppu hè guidatu, frà altri, da Lee Strasberg, chì serà u fundatore di l'Attor Studio cù Kazan stessu.

In u 1934 s'unì à u Partitu Cumunistu. U lascia dopu à menu di dui anni, à u cuntrariu di u so scopu di ripiglià a cumpagnia di teatru. In u decenniu dopu si stabilisce cum'è unu di i direttori più impurtanti di Broadway. Hè u primu à mette in scena Tennessee Williams "A Streetcar Named Desire" è Miller "Death of a Salesman".

Quand'ellu hè chjamatu à testimunià davanti à a Cummissione à u principiu di u 1952, Kazan hè ancu un direttore famosu per i so filmi (in u 1947 hà vintu u so primu Accademia cù "Invisible Barrier"). Sin'à tandu avia tenutu fora di a timpesta McCarthy, evitendu di participà à a famosa riunione sindacale (ottobre 1950) in a quale John Ford è Joseph Mankiewicz s'opponevanu à Cecil B. De Mille, secondu chì ogni direttore deve firmà una dichjarazione di patriotisimu per evità di esse disoccupatu .

L'assenza di Kazan hè accusata d'uppurtunisimu, cunsiderendu ancu chì in u 1947 avia fattu falà e trattative cù Bertold Brecht per a messa in scena di a "Vita di Galileo", temendu chì a so fama di cumunistu pudessi mette lu in difficultà. Tuttavia, finu à u 1952, Kazan hà rifiutatu di participà à a caccia di streghe iniziata da Joseph McCarthy. In ferraghju 1952, tuttavia, si verifica un avvenimentu chì peserà nantu à e so scelte future. A cumissione presidita da u senatore di u Wisconsin critica publicamente l'industria cinematografica per a so mancanza d'impegnu anticomunista. À questu puntu, Kazan vacilla. I più putenti pruduttori di Hollywood dumandanu un auto dae.

U direttore, dunque, hè cunvintu chì hè ghjuntu u mumentu di parlà. E nomina i membri di a cellula cumunista di u Teatru di u Gruppu, cumprese Clifford Odets, Susan Strasberg, Phoebe Brand è John Garfield, una di e vittime più illustri di u McCarthyism. U gestu provoca risentimentu generalizatu contr'à ellu. U dramaturgu Lilian Hellmann, cumpagnu di u scrittore Dashiell Hammet, diventa u so amaru nemicu.

Cum'è Anna Parodi hà osservatu ("Elia Kazan: l'anima nera di Hollywood?", In "C'era una volta in America", Edizioni Falsopiano, 2004), Kazan cede micca solu à a pressione di e cumpagnie cinematografiche, ma ancu à a so brama d'esse à fondu americanu. Ma un direttore di u so calibru era veramente incucciatu in quella primavera di u 1952? Walter Bernstein, sceneggiatore di u filmu "The Nominee" di Martin Ritt (1976), chì conta a storia di l'era McCarthy, u culpisce d'avè legitimatu a caccia à e streghe nigendu u so passatu. U cumpurtamentu di l '"Hollywood Men" era propiu diversu, vale à dì i dece sceneggiatori è direttori chì avianu rifiutatu di cullaburà cù a Cummissione, è chì sò stati dunque incarcerati per disprezzu à a corte (i più cunnisciuti eranu Dalton Trumbo, Edward Dimytrik, John Lawson ). Personalità di u cinema cum'è Gregory Pech, William Wyler, Humphrey Bogart, Lauren Bacall, John Huston, Burt Lancaster, Paulette Godard, Frank Sinatra si sò mubilizati per a so liberazione.

In l'anni dopu à u so pentimentu, a carriera di Kazan hà cunnisciutu un novu splendore, cù successi cum'è "Front di Portu" (1954), "The Valley of Eden" (1955), "Baby Doll" (1956) è "Splendor on the grass" (1961). Tandu a so stella s'annuta. Ancu u so filmu più autobiograficu, "America, America" ​​(1963), cunnisciutu in Italia cum'è "I ribelli di l'Anatolia", si rivela un flop cummerciale. Hè u primu passu versu un longu è dulurosu viale di tramontu.


Questa hè una traduzzione automatica da a lingua italiana di un post publicatu in StartMag à l’URL https://www.startmag.it/mondo/elia-kazan-un-comunista-pentito/ u Sat, 27 Feb 2021 06:11:27 +0000.